INCAPACITATEA FUNCIARĂ A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Pentru a demonstra enunţul din titlu e neapărată nevoie să acceptăm ipotezele: nu există corupţie şi nici corupţi, şi a doua toate procedurile administrative stabilite de legi, ordonanţe, circulare etc. sunt parcurse întocmai de autorităţile administrative. Dacă nu acceptăm prima ipoteză orice demonstraţie am face, ar putea fi contestată, de faptul că la noi există corupţie şi corupţi şi prin urmare acest fenomen ar influenţa decisiv capacitatea administraţiei publice de a gestiona corect interesele contribuabililor, şi, în concluzie, n-ar putea fi vorba de o incapacitate fundamentală. Dacă nu acceptăm a doua ipoteză atunci s-ar putea contesta demonstraţia pe baza faptului că punem în evidenţă cazuri izolate care n-ar oglindi o incapacitate fundamentala. Mai presupunem, prin absurd, că toate autorităţile, de la primar la ministru şi la magistrat, sunt de bună credinţă. În ipotezele menţionate - să luăm un cazul unui abuz comis la baza piramidei administrative, al unei comisii de aplicare a legilor fondului funciar dint-o primărie: pământul celui care are acte, (Carte Funciară) este "dat" unui alt cetăţean care nu l-a deţinut niciodată până atunci. Drumul cel mai "ieftin" pare a fi repararea prejudiciului pe cale administrativă: adică constatarea abuzului şi îndreptarea lui. Când petiţia ajunge la primar acesta va da cazul spre soluţionare comisiei de aplicare a legilor funciare. Prin urmare primul răspuns negativ ce-l primeşti vine, sub semnătura primarului, tocmai de la cei care au produs abuzul. Contribuabilul contrariat, se adresează reprezentantului al guvernului, plătit de contribuabili tocmai pentru a veghea asupra respectării aplicării legilor. Prefectul este, la rându-i, sufocat de sute de problemele, între care nu puţine sunt problemele de partid. Prefectul trimite petiţia la primărie cu o adresă prin care solicită rezolvarea "legală". Petiţia reajunsă la primărie, va urma traseul amintit deja şi cetăţeanul va reprimi acelaşi răspuns. Nemulţumit, cetăţeanul se adresează Ministerului Administraţiei Publice, unde sunt mii, de probleme ale contribuabililor nerezolvate, prin urmare petiţia ta va fi trimisă la prefectură spre rezolvare, şi de aici se repetă comedia administrativă ... Totuşi încă n-am putea vorbi de incapacitate fundamentală dacă nu cercetăm şi cum stau lucrurile în cea mai înaltă instanţă a administraţiei publice centrale: Justiţia. Pentru a vedea ce şansă reală are contribuabilul pe acest drum, să vedem pe ce se poate baza:

· o Constituţie care "ocroteşte", dar nu garantează proprietatea,

· o Justiţie care nu cercetează, ci cel mult e oarbă când nu e sensibilă politic,

· un cadru legislativ în care apar formule imprecise şi interpretabile precum "de regulă", "de obicei", "in anumite condiţii" s.a.m.d.,

· un Cod de procedură civilă ce poate "întinde" un caz zeci de ani,

· norme de aplicare a legilor, care pot denatura sensul şi spiritul legii la care se referă,

· instituţia recursului în anulare, care până acum a fost folosită împotriva proprietarilor de drept.

In aceste condiţii dacă nu ai timp şi bani, aceasta a doua şansă teoretică, practic, nu există.

Dacă o rotiţă, cea mai mica din piramida birocratică se opune, întregul eşafodaj al administraţiei publice se gripează în rezolvarea unui caz, absolut minor. Şi aici e nebunia! Nu un conflict cu un grup mafiot, sau cu un baron local al Partidului, sau cu un ministru, nu din cauza a 4 milioane de dolari - ci un funcţionar mărunt face ca întreaga administraţie să fie subordonată scopului său ilicit astfel încât putem vorbi de INCAPACITATEA FUNCIARĂ a administraţiei publice. De unde acesta? În primul rând din lipsa de autoritate a "autorităţilor", lipsă întreţinută de un conflict de interese permis. În al doilea rând, din lipsa de responsabilitate cronică a autorităţilor , care provine din responsabilitatea faţă de mai marii zilei şi nu faţă de contribuabili. Am avut şi o alternanţă la putere, Partidul a fost altul, o perioadă, ceea ce demonstrează, odată în plus, că putem vorbi întemeiat de incapacitate de sistem. În realitate lucrurile stau infinit mai rău: există corupţie şi corupţi, instituţiile nu sunt perfecte, autoritatea celor ce reprezintă temporar statul e subminată de interese grele de partid, de grup şi personale. Sigur cetăţeanului român îi mai rămâne o singură şansă reală la Curtea drepturilor omului de la Strasbourg. Numai că NU pentru a se adresa Comisiei Europene cetăţeanul plăteşte cele mai mari impozite din Europa!

Octavian Căpăţînă,

inapoi