|
O constituţie neconstituţională
| |||||||||||||
|
Instituţia politică care se ocupă cu constituţionalitatea legilor şi regulamentelor Parlamentului a validat referendumul cu toate suspiciunile cu privire la prezenta a 50 % din electorat, şi a numeroaselor sesizări ale societătii civile. Validarea cu cântec a referendumului de către Curtea Constituţională a fost susţinută politic de aproape tot spectrul parlamentar. Textul „noii” constitutii ne ofera surprize, să o luăm crescendo. Faptul că în art. 91 s- a trecut de la o formulare precisă la una relativă, imprecisă, ca şi cum noi am avea nevoie de echivocuri, de formule interpretabile, este totuşi un fapt mărunt pe lângă altele. Că art. 50, referitor la persoanele cu handicap, e ininteligibil, că în art. 41 se fac enumerări tautologice, că în art 136 se fac referiri la - bogăţiile de interes public fără ca acestea să fie stabilite, iar în art. 139 se vorbeşte de un Consiliu Economic şi Social fără ca măcar să i se precizeze scopul - arată calitatea profesională a autorilor şi valoarea instituţiilor reprezentative. Toate aceastea sunt, poate pentru cei deprinşi cu "aproximările", cu "cârpăceala" amănunte! Amănunte care n-ar trebui să trezească interesul public, decât orgoliu profesioniştilor, în drept, în lingvistică şi în logică, şi descalificarea pentru totdeauna a juriştilor care au scremut plăsmuirea. In art. 92, şi din alin. 2 aflăm acelaşi lucru - că dacă e agresiune armată sau dacă e război şi parlamentul nu e în sesiune, se convoacă de drept în 24 h . . . Dar şi din alin. 3 aflăm acelaşi lucru! Încă din art. 1 se relativizează legea fundamentală, atunci când se face referire la - idealurile revoluţiei din decembrie 1989 . Adică idealurile cui? Ale lui Ion Iliescu, ale lui Silviu Brucan, ale lui L. Tokes sau ale lui Paul Goma? Ale Doinei Cornea, ale lui Mircea Dinescu sau ale lui C.Coposu? Relativizare sau mai bine zis confuzie. Revocarea sau suspendarea primului ministru, ca membru al cabinetului, din art. 106 , 107 şi 109 , nu e clara - ridică în continuare semne de întrebare. Art. 73 ( fost 72 ) pur şi simplu atentează la logică; acest unic articol precizează domeniile care sunt reglementate de legi organice, ultimul fiind, citez: - şi t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede ( sic) ! In art. 135 găsim o prevedere demnă de profesoara Valev, din anii ` 60 şi anume statul se obligă la - aplicarea politicilor regionale în concordanţă cu obiectivele Uniunii europene. Dar dacă politicile Uniunii nu coincid cu interesele comunităţilor locale, ce facem? Adică, in logica dâmboviţeană, statul german, să zicem, n-ar trebui să asigure politici de dezvoltare în concordanţă cu interesele germanilor!? Prin art. 16 (4) pe lângă faptul că se consacră o inovaţie constituţională mondială - dacă aderăm, atunci . . . ( vezi prof. Daniel Barbu, interviu BBC) , în acest aliniat se mai pune şi sub semnul întrebării un deziderat al comunităţilor locale şi anume descentralizarea. Dacă contradicţia din art. 16(1) şi 62 (2) a fost menţinută din vechiul text, în schimb a adăugat o nouă contradicţie. Toată construcţia si logica constituţională conform căreia parlamentul reprezintă voinţa poporului şi prin urmare este - unica autoritate legiuitoare [vezi art. 61 (1) ] se năruie în faţa prevederii din art. 147 (1) prin care o instituţie numită, politic, Curtea Constituţională, e mai presus de parlament. E bine de subliniat, încă odată, că această contradicţie nu exista în vechea Constituţie, din 1991! Este o inovatie 100%, un produs al democratiei originale. Mai sunt şi altele probleme, dar cred ca si doar aceste observatii, sunt suficiente pentru a arata capacitatea intelectuala a justililor implicatii si a clasei politice in general. | ||||||||||||
This template was provided free from www.free-templates.org