Elisabeta Rizea
"dacă vorbeam omărau tot satul"    

de Octavian Căpăţînă    

      După preluarea puterii de către sovietici (6 martie 1945), cu concursul pe cât de important pe atât de imoral al lui Churchill, s-a creat primul vid politic. Elitele în închisori, scursorile la conducere! În România nu erau comunişti români! Erau în declaraţiile post eveniment, ale „comunştilor”, în jur de câteva sute de comunişti unguri, bulgari, ucraineni, polonezi, ruşi, evrei şi probabil şi câţiva români, organizaţi într-un partid comunist condus de Moscova prin Comintern. Evidenţele acestui partid erau desigur “îmbunătăţite” din considerente de vitrină. Niciodată, ei însă n-au putut enumera mai mult de o sută, cu nume, prenume, vârstă şi adresă. O nouă elită trebuia inventată, cea veche fiind dacă nu asasinată, cel puţin în puşcărie. In faţa acestei realităţi românii au opus prima şi cea mai largă rezistenţă antibolşevică.

      Esenţial deosebită de ce s-a întâmplat, mai tâziu, peste ani, pe aiurea (Polonia, 1956 Ungaria), în jurul nostru, când s-a reacţionat de pe poziţii proletare la bolşevismul sovietic al marionetelor locale. Bolşevicii ştiau că nu vor putea avea deplin puterea dacă nu vor pune mâna şi pe instituţiile de cultură. Ori în calea acestei intenţii stăteau mari personalităţi ca George Enescu Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Nichifor Crainic, Ion Petrovici, Simion Mehedinţi, Gheorghe Brătianu, Constantin G. Giurescu, Ion Lupaş, Silviu Dragomir, Victor Slăvescu, D. Murăraşu, Henriette I. Stahl, Vasile Voiculescu, David Prodan, Nicolae Mărgineanu, Emil Haţieganu etc. Elita a fost scoasă din instituţii, din ţară, din viaţă. Mii de intelectuali, elita ştiinţifică, tehnică, artistică, culturală a fost anihilată. Unii au fost omorâţi, alţii mutilaţi fizic şi psihic în închisori sau lagăre de exterminare, alţii scoşi din universităţi etc. Astfel mulţi ofiţeri, militari şi studenţi au luat drumul munţilor şi au organizat lupta de rezistenţă antibolşevică în aşteptarea americanilor. Aceste grupări formate în munţii Făgăraş, Semenic, Parâng, Retezat, Apuseni, Bucovina, Vrancea şi în Dobrogea nu erau coordonate. Mişcarea de rezistenţă armată a fost cea mai importantă din ţările ocupate de Soviete. Pentru lichidarea ei Securitatea, nou înfiinţată, a avut nevoie de peste 12 ani şi de trădarea serviciilor secrete ale englezilor. Cu anii, această rezistenţă ajunsese până la urmă o hăituire sălbatică, întrucât Securitatea a curăţat şi spatele frontului partizanilor prin arestări masive în satele de sub munte. Evaluarea acestui fenomen, de care istoriografia noastră nu s-a putut ocupa, este la început. Faptul că în România erau două lumi diferite - lumea lor, a activiştilor şi lumea noastră se vede şi din faptul că noi îi numeam “partizani” pe luptătorii din munţi, pe când pentru “ei” aceştia erau „bandiţi, agenţi, reacţionari”. Acesta e contextul în care au apărut destine exemplare. Elisabetea Rizea, alături de sute de altele şi de alţii, care n-au trădat semenii, care nu-şi-au trădat idealurile.

      După ocuparea ţării de către armatele şi consilierii sovietici Elisabeta împreună cu soţul său, Gheorghe Rizea, s-au alăturat Rezistenţei anticomuniste din munţi Muscelului (sud-estul munţilor Făgăraş), sprijinind logistic grupurile de partizani cunoscute după numele comandaţilor Arsenescu şi Arnăuţoiu. Acest sprijin consta în mâncare, haine, unelte, bani şi informaţii. Elisabeta Rizea a supravieţuit holocaustului roşu, altele ca Maria Plop, tot din Nucşoara, nu. „Pe femeia lui Titus Jubleanu, când au prins-o, i-au tăiat capu” povesteşte Elisabeta. Altele ca Elisabeta Budac din Cârţişoara (căsătorită Malene) n-au fost prinse niciodată.

      Elisabeta Rizea este arestată pe 18 iunie 1949 şi ţinută în detenţie, fără judecată, doi ani. In faimoasa închisoare de la Piteşti, Elisabeta Rizea a fost pusă in lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. Comuniştii nu se jucau, chiar dacă aveau în mână o tânără firavă! Sentinţa pronunţată împotriva ei a fost: - 7 ani de temniţă pentru «favorizarea infractorului». Eliberată în primăvara lui 1958, după 9 ani de detenţie cumplită, Elisabeta continua să ia legatură cu ofiţerii şi cu consătenii din Rezistenţă. Când conducatorul rezistenţei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat în 1961, Elisabeta Rizea este arestată din nou şi şi condamnată la moarte. Pedeapsa îi este comutată, ulterior, în muncă silnică pe viaţă. Soţul ei, Gheorghe Rizea, a făcut şi el 14 ani de puşcărie îndurând bătăi cumplite.

      O femeie simplă de la ţară, cu un caracter puternic, a îndurat suferinţe inimaginabile, fără să cedeze torţionarilor, fără să trădeze pe cei din munţi, care luptau pentru eliberarea ţării de bolşevism. O cauză a tuturor românilor şi pentru care s-au jertfit sau au fost jertfite toate elitele culturale, politice, ştiinţifice şi militare ale României. Sute de mii dintre cei mai buni, care a dus, inevitabil, la o degenerare morală. În închisoare a fost bătută şi schingiuită fără milă. A fost schingiuită şi după provizoria eliberare. “Mă aducea lumea cu ţoala acasă. Ultima dată, a venit Cârnu (căpitan de Securitate) cu ăla de cauciuc şi o curea pe mână. “Spune!” N-am spus. M-a legat de mâini ... “Iti dăm 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi...” M-a trântit pe jos. M-a legat şi m-a bătut cu cauciucu’, de la ceafa la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta. Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masă, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani... Cârnu mi-a tras scaunu’. Celălalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’.

       În Braşov, au fost arestaţi toţi ţărăniştii, toţi legionarii, toţii liberali cu o singură excepţie tineretul ţărănist, adică sute şi sute de tineri. Silviu Suciu, economist, preşedintele tineretului ţărănist din Braşov a ars documentele cu membri şi s-a dus în puşcărie fără să dea nici un nume. Nici tânărul Ghiţă Pop n-a fost arestat deşi ambii părinţi, ţărănişti notorii, au fost arestaţi atunci. În termini mistici, ţuţieni, aceştia Elisabeta Rizea, Elisabeta Budac, Silviu Suciu, Ioan Candea-Restea, Ilie Serafim, Constantin Cizmaş, şi alţii asemenea lor au fost oameni atinşi de dumnezeire, au fost sfinţi!

      Un alt episod din zona de logistică a rezistenţei care spune ceva de sacrificiu, de caractere implicate, de trădarea unor servicii occidentale, de disproporţiile dintre forţele implicate. La 17 ianuarie 1954, satul Porumbacu de sus, pe hotarele căruia în 1916 s-a dat o luptă crâncenă, neştearsă din memoria localnicilor, s-a văzut înconjurat de armată şi trupe de securitate, care care prin mulţime trimeteau la episodul din 1916. A fost arestată o persoană! O armată pentru o persoană! Dr. Constantin Cizmaş, căutat din 1948, şi care alături de învăţătorul Ioan Cândea – Restea din Sărata asiguraseră logistica (hrană, efecte, bani, arme, informaţii) partizanilor din zona Negoiu Bâlea. Cu un an înainte fusese asasinat, în propria ogradă învăţătorul Cândea; Ilie Serafim cu întreaga sa familie, tot din Sărata, au fost şi ei prinşi şi asasinaţi, alături de trei din cei patru paraşutaţi de serviciile franceze pentru susţinerea partizanilor. Cel de al patrulea paraşutat apucase să se otrăvească. Dintre cei „cunoscuţi” Securităţii mai rămăsese numai doctorul. Arestarea dr Cizmaş şi ţăranilor care l-au ajutat: Ioan Voineag (Onu mamii), Ion Silca (Nuculeţ), Valeri Căpăţînă (Gore) şi Gheorghe Gritu nu a deschis alte uşi Securităţii. Elena Budac alături de alţi localnici au rămas neidentificaţi şi au suplinit parţial locul celor lichidaţi sau arestaţi.

    acasa                                                                             vot                                                                            inapoi