Liviu Rebreanu

de prof. dr. Ion Istrate

     Născută în amurgul unui imperiu, la lumina strălucitoare a unui petromax, ca pulsaţie a unei identităţi ce năzuia, obscur, să-şi contureze fiinţa, adâncimea vocaţiei lui Liviu Rebreanu, cel mai mare prozator român, nu conteneşte să tulbure sufletele celor ce se apleacă asupra scrisului său.
     Maiestuozitatea de fluviu american cu care curge eposul în romanul Ion, alături de anvergura epopeică a desfăşurării conflictelor din Răscoala, demult observate de marii critici, au reuşit să impună lumii moderne, ca subiect de meditaţie, nu numai tabloul social al unei ruralităţi convulsive, dominată de patimi obscure, şi de instinctualitate, ci şi imaginea vie a unei societăţi divizate, nedrepte, clădită cu cinism pe chiar vitalitatea acestor trăiri. Sentimentul de culpă existenţială care acompaniază, fără grai, progresiva descoperire a lumii ţărăneşti , cu valorile, idealurile şi tabu-urile ei, echivalează, în cazul prozei rebreniene, cu o dureroasă reedificare interioară, fără de care, cum ar spune Mircea Eliade, intelectualul complet iar nu nou al secolului al XXI-lea nici nu va putea exista. Profundul umanism al scriitorului ardelean, cel care, în faţa membrilor Academiei Române, a adus şi o fierbinte Laudă ţăranului român, nu se bazează însă, în chip exclusiv, pe sondarea acestei laturi a vieţii naţionale. Capacitatea de a iubi şi a se dedica transcende, în Pădurea spânzuraţilor, limitele, devenite dintr-odată înguste, ale ethosului etnic, în momentul în care fiinţa umană se confruntă cu determinările categoriale ale raţiunii de a exista. „Să nu ucizi” pare a ne spune Apostol Bologa, peste timp, de la înălţimea unei morţi asumate ca unic răspuns dat ororilor născute din intoleranţă, ură, xenofobie.
     Identitatea de sine descoperită la lumina unui petromax, în primă copilărie, asemenea iluminării trăite de Marin Preda la un alt început de drum, cu mâinile încleştate pe o pâine, poate fi considerată astfel definitorie pentru răstimpul însângerat în care ne-a fost dat să trăim, făcând din Liviu Rebreanu una din personalităţile fără egal ale culturii române din toate timpurile

alta referinta

acasa    inapoi