David Prodan

de prof. dr. Ioan Dragan

        Născut la 13 martie 1902, în Cioara (azi Sălişte, jud. Alba), David Prodan este cel mai proeminent istoric ardelean al secolului XX. El a restituit istoria ţărănimii în Iobăgia în Transilvania, demonstrând astfel dreptul natural şi indiscutabil al poporului român asupra acestui pământ, care este dreptul muncii, a fixat jaloanele luptei naţionale de emancipare de sub stăpânirea străină în monumentala Supplex Libellus Valachorum şi a creat un model de reconstituire istorică în inegalabila frescă Răscoala lui Horea. Prin întreaga sa operă, care depăşeşte 13.000 de pagini tipărite, istoricul ardelean s-a înscris definitiv în galeria celor mai mari istorici români. A contribuit decisiv la constituirea şi afirmarea unor instituţii culturale şi ştiinţifice de prim rang: Arhivele Naţionale, Biblioteca universitară, Institutul de Istorie Naţională, Biblioteca Filialei Cluj a Academiei.
       S-a format în ambianţa şcolii clujene din primii ani de după Marea Unire. A lucrat în Arhivele Statului între 1924-1937, la Biblioteca Universitară, ca arhivist, între 1938-1947, la Institutul de Istorie şi Biblioteca Filialei Cluj a Academiei, între 1944-1967, profesor universitar între 1948-1961. A fost membru al Academiei din anul 1948, membru al Asociaţiei Istoricilor Americani, în locul lui Fernand Braudel.
        Întâi de toate, modelul său se caracterizează printr-o profundă moralitate, care, aş îndrăzni să spun, vine din vâna ţărănească a istoricului ardelean, întemeiată pe triada: muncă, adevăr şi dreptate. Această sumă de valori i-a dăltuit un profil puternic, care putea fi perceput ca o anume inflexibilitate, pe care, autoironic, dar şi cu o mândrie disimulată, o exprima în constatarea “Eu toată viaţa am suferit cu coloana”. Ceea ce voia să spună, că rigiditatea fizică pe care i-o dădea afecţiunea cronică de coloană vertebrală, se asemăna oarecum cu rectitudinea morală, a celui neobişnuit să-şi îndoaie coloana, să se plece în faţa cuiva.
Moralitatea funciară a istoricului s-a transferat direct în moralitatea operei, adică în respectul religios pentru adevăr, eliminarea din start a oricăror prejudecăţi, construirea operei pe temelia sigură a documentului istoric. Maniera sa de “a lăsa documentul să vorbească” în locul istoricului exprimă aceeaşi aspiraţie către adevărul nealterat. Pe acest fundament de neclintit se sprijină perenitatea operei prodaniene. El a fost corect şi sincer până la capăt, cu el însuşi şi cu materialul istoric pe care l-a prelucrat.
Moralitatea înseamnă la el şi realizarea prin efortul propriu exclusiv, refuzul de a-şi însuşi munca altuia, în formule de colaborare sau coordonare, în care munca efectivă să fie înlocuită cu autoritatea. Modelul Prodan a însemnat, apoi, refuzul onorurilor publice şi al cumulului de funcţii, aducătoare de consecinţe nefaste asupra operei, ca şi distanţarea de orice extreme. Chiar dacă istoricul s-a retras din Universitate în pragul vârstei de pensionare, gestul său decis finaliza o atitudine manifest neconformistă de-a lungul unui deceniu şi jumătate de carieră într-un sistem care-i ameninţa vădit sistemul de valori.
Prodan mai însemnează recursul obligatoriu la izvorul primar, documentul de arhivă, singurul care poate aduce noutatea în cunoaşterea trecutului. Este, de asemenea, un efort uriaş de muncă, oră de oră zile întregi, zi de zi ani întregi, o viaţă întreagă dăruită operei.
În fine, dar nu la urmă, Prodan e sinonim cu iubirea adevărată pentru naţiunea română şi pentru făuritorul său prin veacuri: ţărănimea română. Munca sa, robită istoriei, urmează modelul celei a robilor pământului, cărora le-a dat chip, iar capodoperele sale alcătuite pentru luminarea acestui neam sunt jertfa sa de o viaţă pentru naţiune, aşa cum l-au învăţat Horea, Inochentie, Şincai şi ceilalţi.
        Principalele lucrări: Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda (1938 – teza de doctorat), Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVIII-lea (1944), Supplex Libellus Valachorum (1948, 1967, 1984), Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea (1967 – 3 vol), Urbariile Ţării Făgăraşului (1970-1976, 2 vol.), Răscoala lui Horea (1979 – 2 vol., 1984), Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea (1986-1987, 2 vol.), Problema iobăgiei în Transilvania 1700-1848 (1989), Transilvania şi iar Transilvania (1992).

alta referinta de N. Edroiu
alta referinta de K. Hitchins

acasa    inapoi