|
Nepot de preot şi fiu de dascăl, Pantelimon Halipa, a avut
o viaţă de invidiat şi de un tragism fără sfârşit. Un destin căruia i se poate aplica integral definiţia lui Iorga:
“Şi în viaţă, în simţire, în scris, în gând, când te uiţi bine - rămâne mai ales ce a-i dat altora, ce a-i lăsat de la
tine, ce a-i jertfit”.
S-a născut lângă Soroca, în 1883.
A urmat şcoala primară la biserica din satul natal Cubolta. Tanărul Halipa urmează apoi cursurile Şcolii Spirituale
din Edineţ, după care intră la seminarul teologic din Chişinau pe care-l absolvă în 1904. Apoi s-a inscris la
Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (astăzi Tartu Estonia) Un an mai târziu a izbucnit
revoluţia rusă şi Halipa s-a văzut nevoit să renunţe la studii. Revenit la Chişinău, alături de alţi tinerii intelectuali români,
a scos revista „Basarabia”, prima publicaţie românească a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar
"Deşteaptă-te, române",
fapt pentru care a fost urmărit de autorităţile ţariste. Este arestat, dar scapă. S-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la
Facultatea de Litere şi Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912.
În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”,
în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”,
prima carte literară din Basarabia după anexarea ţaristă, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.
Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul
„Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost.
Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înfiinţat
Partidul Naţional Moldovenesc. Anii 1917- 1918
l-a găsit pe Halipa în fruntea curentului unionist, drept pentru care a fost ales vicepreşedinte (21 noiembrie 1917)
Sfatului ţării. La 2 decembrie 1917 redactează şi citeşte în Sfatul Tării declaraţia prin care este proclamată
Republica Democratică Moldovenească.
In Sfatul Tării, la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. La 25 noiembrie 1918 este ales preşedinte al
Sfatului Ţării. A participat şi la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia care au proclamat Unirea Bucovinei şi,
respectiv, a Transilvaniei cu România. Sub conducerea sa parlamentul Basarabean a votat cea mai amplă reforma agrară.
După unirea tuturor provinciilor românesti, a deţinut mai multe
funcţii: ministru, secretar de stat pentru
Basarabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927, 1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii,
Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930). A fost senator şi deputat în Parlament (1919-1934).
Este ales membru corespondent al Academiei Române în 1918,
de unde este exclus după sovietizare, în 1948.
Simţind pericolul sovietizării, arhiva sa personală, care cuprindea acte si mss originale privind Basarabia, şi-a zidit-o în
propria casă ca să scape perchiziţiilor care au şi urmat, curând. Astfel în 5/6 mai 1950 a fost arestat şi deţinut
la Sighet până în 1952, când a fost predat URSS, unde a fost “judecat” de un tribunal ucrainean şi condamnat la 25 de
ani muncă silnică în Siberia. În anii de lagăr a elaborat şi transmis numeroase memorii către toţi factorii
responsabili ai politicii mondiale. În anul 1955 a fost predat guvernului român, fiind închis până în 1957.
După reconsiderarea parţială a politicii oficiale faţă de URSS, după 1968, a predat arhiva "zidită" autorităţilor.
A murit, la 30 aprilie 1979, la 95 de ani în Bucureşti.
A scris sute de poezii, articole, memorii, reuşind în timpul vieţii să editeze doar un singur volum de literatură,
“Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice:
"Bessarabia doprisoedineniâ k Rossii" (1914), "Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)", "B. P. Hasdeu” (1939).
Postum i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău Povestea vieţii mele (1990) şi un volum de publicistică (2001).
În colaborare cu Anatolie Moraru a mai semnat şi cartea “Testament pentru urmaşi” (Ed. Hyperion Chişinău 1991).
Pantelimon Halipa a mai fost întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău(1917), al Conservatorului Moldovenesc,
al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, al Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău(1940). În 1932 a editat şi a condus revista şi cotidianul omonim “Viaţa Basarabiei”.
„Testament pentru urmaşi”
de Pantelimon Halipa si Anatolie Moraru
Fragmente:
„Primul guvernator al provinciei Scarlat Sturdza , un batran de 80 de ani, bolnavicios ...Deci în conducerea
superioara se aflau români, cu toţii vorbeau numai româneşte şi ceva greacă. ... e de notat ca limba ocupanţilor ruşi
nu o cunoştea nimeni şi nici nu interesa pe nimeni. Dar aceasta stare de lucruri n-a durat mult. Incetul cu incetul
situaţia se schimbă, în locul guvernatorilor români se numesc guvernatori generali ruşi, care nu cunoaşteau limba
românească, nu cunoaşteau legile şi nici obiceiurile locale. Abuzurile generalilor ruşi şi a supuşilor (funcţionarilor – nn)
lor se inmulţesc ... Dar mai mult decât o serie de abuzuri, pe anchetatorul (imperial, trimis în 1815 – nn) Svinin il
impresionează faptul că din Basarabia populaţia moldovenească fuge peste Prut şi trece în Moldova cu miile. ...
Un alt anchetator rus, Storojenco, scria: <> ... Imparatul Alexandru I a dat amiralului Ciceagov o plângere a locuitorilor din Moldova impotriva lui Kutuzov, spunând: <>. Deci, cine işi poate imagina ce suferinţe şi nenoriciri veniseră pe capul bietului popor românesc, dacă insuşi ţarul care patrona toată această barbarie, se ingrozeşte. ... ”
|
