Grigorie Ghica III

de Mihai Eminescu

… am vorbit, prin gura cronicarilor de acea figura barbateasca din istoria tari noastre, deosebita cu totul de umbrele efemere ale fanariotilor care l-au preces si l-au urmat. Alaturi de rapacitatea predecesorilor sai vedem pe acest barbat plin de dezintereseare închinând viata sa binelui public, simplu în obiceiuri, istet la minte, cumpanit la vorba, energic în fapte, acest barbat care, domnind sub alte împrejurari decât acelea de slabiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoaba a veacurilor, nu un martir. E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori: unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice.
Aceasta a doua conditie Grigorie Ghica Voievod a indeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale, le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale. Ambasadorul austriac ce era în aceea vreme, în Constantinopoli, s-a vazut silit a încredinta pe cancelariul Kaunitz, ca, orice tranzactie ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, caci acest caracter nu cedeaza si nu se pleaca. El va urmari întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin razboi, fie prin diplomatie; de aceea trebuie înlaturat, înlaturat cu orice pret. Astfel vorbeste si despre boieri; ei nu se pot cumpara nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Sa fie bine constatat ca Bucovina era de facto austriaca pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a carui tarie de caracter ameninta pe rapitorul patriei sale, trebuia asasinat în taina, fara zgomot. Si astfel s-au si urmat.
In locul unde, comuna Iasi, a asezat un sarcofag de marmora, în locul unde astazi se ridica pe o columna bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea fapta a întunericului, acea miselie demna de diplomatia veacului trecut, aceea nerusnata palmuire a slabiciunei si dezbinarii poporului românesc. Si într-adevar, ce rusine mai mare putea sa ni se îmtâmple? Dupa ce ni se luase bucata de pamânt unde zac oasele domnilor nostri de la Dragos Voievod pâna la Petru Rares, dupa ce ni se luase vatra stramoseasca, începatura domniei si neamului moldovenesc si în care doarme cenusa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul si parintele tarii, si a lui Stefan Voda, pavaza crestinatatii întregi, dupa ce-am pierdut pamântul nostru cel mai scump, se asasineaza, prin influenta morala a Austriei, domnul care a îndraznit a protesta contra nerusinatei rapiri.
Popor românesc, mari învataturi îti da tie aceasta întâmplare! Daca fiii tai ar fifost uniti totdeauna atunci si pamântul tau stramosesc ramânea unul si nedespartit. Dar veacuri de dezbinare neîntrerupta te-au adus la slabiciune, te au adus sa-ti vezi rusinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tai cu samânta dezbinarii în inima, ci precum mergi s te împartasesti cu sângele Mântuitorului, astfel împartasesteti sufletul tau cu reamintirea trecutului; fara patima si fara ura între fiii aceluiasi pamânt care oricât de deosebiti ar fi în pareri, frati sunt, fiii aceleiasi mame sunt. ...

acasa    inapoi