|
Antirevizionismul romanesc - expresia platitudinii si lasitatii
|
"E momentul , spunea Nicolae Iorga în anul 1922, de a corecta unele păreri Hotărârile Conferinţelor de pace, de după Primul Razboi Mondial, au fost viciate de următorii factori: i) condiţia de învingator / învins, ii) interesele economice , iii) dezinformarea, si iv) nestiinţa. Viciate, în sensul îndepărtării lor de un optim, din punct de vedere al principiului proclamat al autodeterminarii popoarelor. Toti acesti factori au însoţit de-a lungul istoriei negocierile ce urmau după terminarea conflictelor. Singura problemă care se pune este greutatea acestor factori de viciere şi ponderea fiecaruia în alterarea unor decizii istorice. Recunoscând dezinformarea si neştiinţa ca factori de viciere a deciziilor tratatelor de la Versailles, St. Germain, Trianon, Sevres, Neuilly recunoaştem implicit dorinţa Conferinţei de a stabili o pace cât mai dreaptă. Prin dezinformare înţelegem acţiunile active ale guvernelor si structurilor statale de inducere în eroare a decidenţilor, iar prin neştiinţă înţelegem necunoaşterea datelor geografice, istorice si demografice în condiţii de bună credinţă. In continuare ne vom opri numai la aceea latură a neştiinţei, aceea care a parcurs deceniile până astăzi. Vina pentru această situaţie o poartă laşa şi slugarnica noastră clasă politică dimpreună cu intelectualitatea, vai, mult mult prea oportunistă. Iată câteva exemple de astfel de neştinţă: 1) Intr-un articol din Financial Times (17/18 iulie 1999) autorul britanic Niall Fergusson afirma că 770.000 de germani au părăsit teritoriile pierdute, 270.000 de bulgari au părăsit Grecia, Turcia, Iugoslavia şi România, de asemenea 200.000 de unguri au părăsit România. Ne oprim asupra acestei ultime afirmaţii. Ultimul recensamânt unguresc, in mod traditional viciat, din 1910, stabilea 1,66 mil. unguri, secui si maghiarizati, inclusiv evrei în Transilvania. Primul recensamânt riguros stiinţific şi liber, din 1930, înregistra 1,35 mil. unguri, secui si maghiarizaţi şi 178 de mii de evrei (care în 1910 au fost înregistrati ca unguri dupa limba vorbită), adica, daca socotim “ungureste” in 1930 erau 1,528. Dacă acceptăm că între 1914 si 1919 datorită razboiului populaţia a scăzut, iar între 1920 si 1930 populaţia a crescut, fără a şti exact cu cât - putem, cu o eroare mică să ne permitem să comparăm pe cei 1,48 mil. unguri, secui si maghiarizaţi din 1910 cu cei 1,35 mil. din 1930. Vedem că lipsesc 130 de mii de secui, unguri si maghiarizaţi, adică aproximativ numărul funcţionarilor superiori, ai administratie, ai politie si ai cadrelor armatei cu familiile lor, dacă nu mai puţin, întrucât mulţi români, şvabi sau slovaci nu au mai fost inregistraţi ca unguri!. 2)Acelaşi autor vorbind de Iugoslavia afirma că ea este în fapt negarea principiului autodeterminării şi enumera popoarele cuprinse în Iugoslavia: sârbi, croaţi, bosniaci musulmani, albanezi si unguri. Cercetătorul britanic se pare ca n-a auzit de românii (vlahii) de pe valea Timocului si de numeroşii aromâni - cei mai vechi, alături de albanezi, locuitori ai peninsulei Balcanice! Chiar dacă România, aliata OTAN, n-a pus problema drepturilor culturale ale românilor din valea Timocului, un cercetător nu poate invoca considerente politice de neoportunitate. 3)Rezoluţia Camerei Reprezentanţilor din SUA nr. 147 din 1982 vorbeşte de 2,5 mil. de unguri în Transilvania! Dacă în 1982 am fi avut la ambasada din Washigton nu numai securişti ci şi oameni de ştiinţă sau dacă Camera Reprezentanţilor din aceea perioadă, şi-ar fi supus propriile Rezoluţii unei rigori ştiinţifice în locul unui joc politic - Rezoluţia ar fi evitat, neplacută situaţie, de a fi considerată, de cunoscători, cel puţin ilogică. Să comparăm datele statistice:
** conform Rezolutiei 147 a Camerei Reprezentantilor SUA din 1982 Prin urmare ungurii, secuii si maghiarizaţii nu au dus-o aşa de rău cum se zice în Rezoluţie din moment, în fapt, au pus mâna pe Partidul Comunist din România, pe procuratură, pe miliţie şi pe securitate imediat în 1945 şi conform Rezoluţiei au “crescut” aşa de mult în comparaţie cu populaţia Transilvaniei chiar maghiarizând şvabii din zona Satu-Mare şi pe românii de pe valea Nirajului şi din Harghita şi Covasna. Nici dupa 1985 componenta ungurească a PCR n-a fost mai puţin puternică. 4)Publicistul american Robert Kaplan publica o carte, “Balkan Ghost”, în 1994, pe cât de interesantă şi credibilă pentru necunoscători, pe atât de plină de inexactităţi în ceea ce priveşte România. Intre multe alte neadevăruri se află şi acesta: “Dupa razboi, PCR care a guvernat Transilvania, a reintrodus sistemul de apartheid medieval, dar de data aceasta cu românii ortodocşi deasupra”. E uimitor întrucât tot un american, Robert King, a publicat, la Hoover Institution Press, o istorie a Partidului Comunist din România. Robert King constată că “Partidul comunist a lucrat în Transilvania prin Uniunea Populara Maghiara ..” . Fapt confirmat, în 1990, într-un articol din Le Figaro nr. 14120 din 18 ianuarie de Gaspar Tamas originar din Transilvania ajuns deputat la Budapesta în 1990. 5)Suspinele unui preşedinte francez, senil, la Budapesta, pentru pierderea de către Ungaria a Croaţiei, Slovaciei si Transilvaniei, au o legatură şi cu neştiinţa, dar nu numai. 6)În dicţionarul “Le petit Larousse” din anul 1993 sunt mai multe articole parcă aduse direct din laboratoarele Cominternului: "Kun Bela, revolutionare hongrois. Il instauras en Homgrie la reublique de Conseils (1919) qui ne put resister a l’invasion roumaine. Refuge en URSS, membre du Comintern, Bela Kun fut execute. Il fut rehabilite en 1956.” s.a.m.d. Am dat şi aceste exemple de neştinţă, întrucât nu operele ştiinţifice ale unui David Prodan sau Seton-Watson vor fi citite de guvernanţii de la Washington, Londra sau Berlin, ci cărţi uşoare, de călătorii, de eseistică de tipul celor citate. Stipulatiile flagrante ale tratatelor de pace de după Primul Razboi. Iată câteva dintre hotărârile flagrante ale Conferinţelor de pace din 1919-1920: 1)O decizie plină de consecinte este aceea a abandonarii a 3,3 mil. de germani în noul stat cehoslovac alături de 3,0 mil. de slovaci si 6,68 mil. de cehi (cf. Recensamântului cehoslovac din 1930); germanii fiind situaţi, la graniţele Germaniei şi Austriei. Problema sudeţilor era o problemă reală şi doar formal dificilă- germanii sudeţi au aparţinut istoric mărcii Boemiei şi Moraviei, ulterior, înglobate în posesiunile habsburgice. Nedreptatea Kakaniei care siluia zeci de popoare, inclusiv pe cehi, n-a fost rezolvată in sens wilsonian, ci doar translatată. 2)Şvabii dunăreni n-au avut o soartă mai bună decât sudetii, pe de o parte erau maghiarizati, pe de altă parte, Austria si Germania nu erau, în 1919, în situaţia de a-i apăra. În ipoteza că ar fi fost în stare - nu e sigur că ar fi facut-o, după cum a dovedit istoria din 1867 pâna astăzi. Şvabii din Suabia turcească ar fi avut, azi, un stat de talia Sloveniei ca populaţie si suprafaţă! Dacă un popor inferior cultural şi numeric şi structurat pe sentimentul urii a reuşit să asimileze majorităţi, în mijlocul cărora traia, atunci de ce nu s-ar pune problema dezasimilărilor în bazinul Dunării? 3)Românii din valea Timocului, au fost si ei uitaţi nu numai de decidenţi, prin neştiinţă, ci şi de negociatorii români, “uitati” intenţionat cu gândul la integritatea Banatului. Penibilă şi lipsită de morală judecată! Nu numai ca n-au obţinut Banatul întreg, el fiind la ora Conferinţei ocupat de trupele sârbe, ci au pierdut două plase cu majoritati româno-germane covârşitoare: Vârşet si Biserica Alba. Au mai fost complet uitaţi aromânii, e drept foarte raspândiţi. Din surse ale organizatiilor vlahilor sud-dunăreni ei ar numara, astăzi, peste 2 milioane. 4)Românii din Transnistria, primii care au cerut, în 1917, drepturi naţionale, au fost si ei uitaţi de negociatorii români probabil si din neştiinţă. E de pomenit aici “Statutul pentru stabilirea de catre Rusia si Turcia a granitei Moldovei pe Bug” din 12 septembrie 1740 şi mai ales constatările trimisului guvernului rus din 1766 în Transnistria, ofiţerul Andrei Constantinov. In raportul făcut de ofiţer, acesta arată că nu a întâlnit nici un rus şi a auzit doar vorbă moldovenească si tătărască!* O alta dovadă irefutabilă a existenţei românilor dincolo de Nistru, este chiar crearea Republicii Automone Sovietice Moldoveneşti, în Transnistria în 1924. ** 5)Românii rămaşi în câmpia Tisei. După Stefan Manciulea, un exeget al problemei, în 1920 au mai rămas în Ungaria 65.000 de români nemaghiarizati în zona de graniţă. Faptul a fost confirmat indirect si de comisia de experti britanici care au stabilit graniţa de demarcaţie etnică cu 10-15 km mai la vest decât actuala graniţă, aproape de linia convenită în tratatul semnat de România cu Antanta, în 1916. In 1936 în câmpia Tisei mai supravieţuiau 32 de parohii cu 136 de filii româneşti ortodoxe si greco-catolice.*** Prin bula “Christi fidei Graece”, din 1912, de înfiinţare a episcopiei ungureşti greco-catolice de Haidudorog, pe care cercurile şovine maghiare o smulg Vaticanului, se termină cu istoria românilor nemaghiarizaţi din câmpia Tisei. Azi sunt înregistrati în episcopia de Haidudorog peste 500.000 de greco-catolici complet maghiarizaţi. Intr-o carte a a maghiarizărilor din câmpia Tisei pe lângă greco-catolici ar mai trebui socotiţi: românii calvinizati (haiducii)de la nord de râul Barcău**** şvabi şi slovacii şi ei complet maghiarizaţi. Antirevizionismul românesc - expresia platitudinii, incompetenţei şi lasităţii Antirevizionismul românesc este o simplă reacţie defensivă, subţire şi de moment - cronicizată însa, la atitudinea provocatoare a Ungariei fasciste, comuniste si actuale. Prostia antirevizionistă românească constă în aceea ca respingea de plano orice punere în discuţie a tratatelor de pace. Prin aceasta atitudine a reuşit, penibila şi de loc corecta poziţie, de a pune pe acelaşi plan o problema reală “problema sudetă” cu o problema inventată - asa zisa problema transilvană. In schimb Ungaria care şi-a lichidat una din cele mai mari minorităţi, svabii dunăreni, fără sa întâmpine vreo reacţie germană, a beneficiat, tot timpul, de asistenţă politică şi economică a Germaniei pentru poziţia sa care punea în cauză tratatele de pace. Cu alte cuvinte antirevizionismul românesc a “legitimat” cel puţin in ochii germanilor într-un fel pretenţiile Ungariei rasiste şi şovine în Transilvania, lipsite de fundament demografic si istoric. Ungaria a indus la vremea sa în eroare pe Bismarck, pe Hitler şi pe Kohl. Revizionismul unguresc fiind unul din fructele culturii rasiste si xenofobe maghiare, a culturii urii. Antirevizionismul românesc a mai a fost şi mai este o insulta la adresa milioanelor de români din Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria si Ucraina rămasi la dispoziţia unor nationalisme devastatoare. O insulta plină de consecinte iremediabile. Un prim rezultat, al poziţiei tradiţionale: nici după razboiul din 1999 din Serbia, mediile de decizie politică din occident n-au aflat de existenţa românilor din valea Timocului! In loc de concluzii Până acum literatura noastră de specialitate s-a ocupat de malversaţiunile revizionismului unguresc fără sa abordeze si scăderile noastre în abordarea si administrarea acestui contencios. La baza antirevizionismului românesc a stat şi stă laşitatea. La laşitatea, aproape congenitală, a păturii politice (vezi comportamentul din 1940) se adaugă, mai nou, “câştigul” din perioada comunistă - slugarnicia. Lecţia de barbaţie, de demnitate, de devotement şi patriotism a reginei Maria, din prima Conflagraţie mondială, n-a servit nimănui în România! Nu propunem înlocuirea penibilului antirevizionism de stat, din totdeauna, cu un revizionism de stat, ci propunem înlocuirea lui cu: i) apărarea fermă a minorităţilor române din jurul graniţelor, ii) iniţierea unui proces european de dezasimilare a minorităţilor asimilate, iii) tratarea critică a conferinţelor de pace din sec. XX, care n-au desăvârşit unitatea tuturor românilor, iv) combaterea la nivel european a rasismului, xenofobiei şi şovinismului. Note *Ca o ironie, în 1792 când ruşii trec Bugul, pentru prima dată, la Tiraspol apărea un volum de poezii a lui Ion Cantacuzino. **Cu ocazia conflictului din Transnistria lumea civilizată se va fi întrebat ce-i cu Cosnita si Cocieri, cele doua localitati din Transnistria care au avut demnitatea si curajul de a înfrunta cu succes complexul militar rus. ***La sud de Crişuri erau ortodocsii, la nord greco-catolicii. Greco-catolicii din câmpia Tisei, de la Uniaţie pâna în 1834 au aparţinut episcopiei rutene de Muncaciu maghiarizatoare. In 1834 Episcopia greco-catolica de Oradea capata jurisdictia partii de sud a zonei discutate si episcopia de Gherla obtine si ea jurisdictia ecleziastica a partii de mijloc în 1856, partea nordica, însa, ramâne sub jurisdictia episcopilor greco-catolici d e Muncaciu. Prin aceasta se frâneaza, întrucâtva, procesul de maghiarizare. ****In special după 1634 când îşi pierd episcopii calvini români, aceştia fiind înlocuiţi cu episcopi neromâni care nu numai calvinizau ci şi maghiarizau. Dupa Reformă români au fost în parte calvinizati, dupa Uniatie, cei rămaşi au devenit greco-catolici. | ||||