|
În primăvara anului 1999, data exactă nu o mai țin minte, sunt rugat de către tânăra D.N. să intervin la o adunare a tinerilor
studenți de la teologie, care urmau a doua zi să facă un marș anti NATO, pentru a face ceva și să-l dejoc dacă pot ... Adunarea s-a ținut la Sala Mare a Primărie.
Participau, între alții, intelectualul Raul Șorban, consulul american la Cluj, prof. univ. Liviu Roman, primarul, inclusiv niște studenți albanezi, pe lângă zeci și
zeci de preoți, seminariști și alți interesați. Sala era plină. Prin urmare exista o pregătire, o organizare. Tinerii teologi românii, fără o cultură istorică minimă, asta ca să fiu elegant, au fost o pradă ușoară pentru „radicalizare” pe teme ortodoxe, religioase. Cine i-a radicalizat nu știu, dar nu e greu de a avea o ipoteză consistentă. Toți vorbitorii își exprimau, după priceperea fiecăruia, marea indignare de care erau însufleți de bombardamentele americane asupra Serbiei și culegeau aplauze. Evident că adunarea era orientată.
Am așteptat deliberat să fiu printre ultimii vorbitori, și am fost ultimul, căci i-am pus pe gânduri. Am început criticând președintele republicii în exercițiu, care era foarte de departe de exigențele funcției, după părerea mea de atunci și de acum. Prin urmare am intrat în „sufletul” adunării, primind și eu aplauze frumoase; de pe acest „piedestal” am început să-i întreb dacă știu sau auzit de pozițiile antiromânești ale sârbilor: i)declarațiile patriarhului Serbiei, Pavle, la frații lui de la Kiev în care deplângea existența românilor, care au întrerupt marea pravoslavnică, ii)nerecunoașterea românilor din Iugoslavia din vremea lui Tito și Gilas, iii)pozițiile puternic discriminatorii, dintotdeauna ale Serbiei, față de românii din Banat, iv)nerecunoașterea românilor din valea Timocului ca etnie, a așa numiților „vlahi”, v)lipsa școlilor și vi)a manualelor românești în așa zisele școli românești, etc. A urmat o tăcere și adunarea s-a terminat, iar marșul preconizat pentru a doua zi nu s-a mai ținut! Nu știu ce a înțeles consulul american, dar, după adunare, mergând pe str. Napoca spre casă sunt oprit de un grup de studenți albanezi care au ținut să mă cunoască.
Revenind la perenitate trebuie reținut incultura grasă și groasă a pretinșilor mari intelectuali de azi; ei nu știu de unde originează și ce semnifică versul „... Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină, ...”, căci nu au auzit de primul genocid din Europa modernă! Din lașitate nici nu vor să audă. Ei nu știu mai nimic concret nici de Cuvente den bătrâni, nici de Bizanț după Bizanț, nici de Scrierile istorice și etnografice ale lui Ioan Slavici, nici de Părți alese din istoria Transilvaniei, nici de ...; Nici de scrierile lui R.W. Seton-Watson sau ale lui Johann Weidlein, care ne privesc direct și profund. Și atunci de ce să ne mai mirăm că teologii mai vechi sau mai noi n-au auzit de Contribuții epigrafice la creștinismul daco-roman, care ar trebui să fie una din cărțile lor de căpătâi? De ce să ne mirăm atunci că elita teologică își dă în petec cu pravoslavismul atât de profund anti românesc? De ce să ne mirăm atunci că niște tineri pot fi „montați” să mărșăluiască pentru orice năzbâtie, pentru orice interes rusesc, antiromânesc, dacă acest „interes” e înveșmântat religios? Că luați de scurt habar nu știu semnificația lui pontifex maximus în creștinismul răsăritean și în istoria lumii. Și ca atare nu înțeleg prăpastia uriașă dintre ortodoxismul românesc latin, vechi de două milenii, atât de tolerant (vezi Răzvan Theodorescu) și pravoslavismul rusesc târziu ca simplă unealtă a imperialismului rus, antiromânesc. Atât de inculți încât nici nu își dau seama că sunt o cutie de rezonanța a KGB-ului.
Iohannis îi deranjează mult pe KGB-iști și pe „idioții lor utili”; adică conform tradiției ortodoxe le stă în gât tocmai autoritatea lor supremă, Pontifex Maximus!
Atunci, în 1999, uitasem să mai amintesc auditorului episodul de episodul recunoștinței „sârbești” din 1918 când ocupația sârbească militară a Banatului, internase în lagăre peste 200 învățători și preoți români, iar altor 800 de delegați li s-a interzis plecarea la Alba Iulia. Recunoștință pentru că doar românilor li se datorează salvarea unor civili sârbi (copii, femei, bătrâni) din lagărul de exterminare ungar de la Arad din Marele Război!
|