Armata si la primele locuri de munca


  mai departe  




       După facultate (1971) a urmat armata, unde „mergeam” iar în stil personal: le vorbeam colegilor, la ora de educaţie, de Moise, Confucius, Budha, Isus Christos şi Mahomed - spre disperarea mr Chiper, le făceam hărţi cu Moldova lui Ştefan cel Mare şi cu principatele unite de Mihai Viteazul etc. Comandantul de pluton, cpt Georgescu, cu o zi înainte de depunerea jurământului s-a jucat cu noi şi ne-a pus să trecem prin faţa steagului, unul câte unul, şi să jurăm republicii socialiste. Când mi-a venit rândul, am jurat: “Servesc România”. În 1972, la uzina Unirea au venit 12 ingineri tineri, şi valorosul director Ioan Giurgea, s-a gândit să facă în fiecare joi după masa un club în care noi tineri ingineri să spunem exact ce credem fără nici o oprelişte. Şi aşa am făcut: l-am criticat pe secretarul de partid şi pe şeful de cadre. Era cât pe aici să plec eu din uzină, deşi motive logice nu aveau. A intervenit şi un coleg, Mircea Turcu, la o secretară de la Consiliul Municipal(?) de Partid. Am scăpat cu mutarea mea de la Proiectare în secţia de Prelucrări mecanice, şi cu nişte agresiuni fizice, la care s-a dedat secretatul de UTM, probabil din spirit de solidaritate cu şeful său de la partid criticat. Probabil pentru că eram o tânără speranţă, prin 1975 am fost selectat şi trimis de la ITC (Institutul de Tehnică de Calcul) la o “Universitate Politică şi de Conducere”, la care mergeam de 3-4 ori pe an, şi unde ne conferenţiau profesori de la UBB despre angoasele partidului. O astfel de angoasă era inutilitatea dublării organelor administrative cu cele ale partidului: unul primar, altul secretar de partid municipal! La terminarea şcolii trebuia să facem o lucrare şi pentru că eu n-am optat pentru temele scoase de cadre, mi-am făcut propria mea lucrare, întitulată: “Căi şi mijloace de dezvoltare mai accentuată a economicului, în condiţiile aceluiaşi efort” . Lucrarea avea următoarele paragrafe: I. Introducere, II.Despre unele aspecte referitoare la promovarea unui criteriu valoric, III. O cauză a formalismului şi combaterea ei, IV. Despre autoreglare în societate şi V. Despre unele probleme din industria electronică. Ne având profesor îndrumător, m-am dus la examenul de absolvire cu lucrarea sub braţ şi am predat-o şefului comisiei de examinare (Vasile P.). Am intrat în subiect şi am susţinut lucrarea, adică: Ce s-a făcut, realizările, se puteau face şi cu un efort mai mic sau în condiţiile aceluiaşi efort se putea realiza mult mai mult. Şeful comisiei a încercat să mă aducă pe calea cea „dreaptă”, doar că eu eram foarte convins de ce susţineam, şi n-a fost chip să mă înduplece - aşa am fost dat afară din examen. De abia după aceea mi-am dat seama ce afront am adus ... Am uitat repede şi de tot. După un timp fratele secretarului de partid, (St.Sărăcuţ) mă acuză, în faţa BOB-ului (probabil) că nu-l las să lucreze în atelierul mecanic unde eu dezvoltam nişte maşini de cablat după o tehnologie americană (AUGAT) folosită în industria militară. N-am înţeles „atacul”şi n-am făcut nici o legătură cu episodul de la „Universitatea politică şi de conducere”, cu tât mai mult cu cât „agresorul”, St.S., vroia să făcă, peste mine, pentru el personal o maşină de şlefuit parchetul (eram, repet la Institul de Tehnică de Calcul)! Drept care mi-am pierdut „uzul” raţiunii şi din agresat am devenit agresor: mi-am adus aminte de nişte mici derapaje pe care le-au făcut cei din conducere. S-a încheiat remiză şi am fost lăsat în pace. 1986. Permisul de port armă. Aş fi fost a cincea generaţie de vânător în familie, aşa că deşi eram conştient că nu mă pot înscrie la doctorat, că în general, nu pot aspira la funcţii, şi nici nu prea sufeream pentru asta, am crezut că acum, în 1986, vânător înseamnă un ocrotitor al naturii, în primul rând, lucru care mi s-ar putea permite şi mie în ciuda trecutului. Am terminat şcoala. După un timp de la Inspectoratul de Miliţie am primit o scrisoare (nr 136315 din 13.05.1987) prin care eram informat că „nu îndeplinesc condiţiile” pentru a primi permis de port armă. Orbire, am m-ai arătat şi când am încercat, fără succes să mă înscriu la doctorat. Vroiam să mă înscriu la doctorat, doar că cererea nu mi era avizată de partid, aşa cum era uzanţa. Într-o zi Daniela Popescu, o colegă care era şi secretara de partid la ITC m-a abordat, pe coridor, legat de refuzul Comitetului municipal de partid de a-mi aviza cererea, spunându-mi că dacă aş intra în PCR, n-ar mai fi nici o problemă cu accesul la doctorantură. Ii am răspuns, pe loc: „da, dar nu în acest partid” .

 Inapoi           Mari Valori Romanesti           Another O.Capa site           Energie verde, regenerabila 

This template was provided free from www.free-templates.org