Intr-un proces A (judecătoria
Sibiu, 1997) cu privire la un accident auto s-a stabilit ca daca strada unde s-a produs accidentul are o banda pe sens de mişcare e
vinovat justiţiabilul A şi daca strada are mai multe benzi pe
sens e vinovat justiţiabilul B. Justiţiabilul
A a venit cu o fotografie a străzii din care rezulta ca strada are mai multe benzi pe sens. Justiţiabilul
B a a dus o adresa de la Politia din Sibiu, semnata şi stampilata de cineva din Politie, in care se susţinea ca strada are o singura banda pe sens. Sentinţa s-a dat in favoarea celui
care a venit cu hârtia de la
Politie. Ulterior, in apel, Justiţiabilul
A a adus de la Urbanism planul străzii,
semnat şi stampilat: adică in zona respective strada are 3 benzi pe
sens. Strada cu pricina este la 3 minute de mers pe jos de la judecătorie şi chiar are 3 benzi pe sens indiferent de ce vrea unul sau
celălalt. Întrebarea este daca a
păţit ceva, magistratul, justiţiabilul B sau poliţistul care a semnat şi
stampilat adresa falsă către Judecătorie? Evident, nu.
.
În alt proces B (judecătoria Cluj 2003) e chemat in judecată statul român
reprezentat de Banca Naţională şi Ministerul de Finanţe într-o
pricină de confiscare de metal preţios. Instanţa cheamă in
pricină în locul statului
Primăria, primărie
care nu reprezintă statul şi nu avea nici o legătură cu
pricina. Sentinţa e halucinantă: întrucât am chemat în judecată
Primăria, acţiunea se
respinge!? Redactez un apel, cu un
prieten, preşedinte de tribunal, şi rog instanţa să observe
că în acţiunea introductivă chem
în judecată statul. Tribunalul găseşte corectă
sentinţa judecătoriei!? Exista
legea de retrocedare publicată în MO, dar ce conta? Nu se judeca după legi
ci după dispoziţii.
În dosarul C (Curtea de apel Cluj 2004)
pârâtul, statul român
prin BNR, recunoaşte că
are de înapoiat valoarea x reclamantului, doar ca magistrata stabileşte o
valoare mai mică, fără a avea competenţă în materie.
Unica competenţă având-o, în ţară, chiar pârâtul. Aşa că pentru a
restabili adevărul a mai fost
necesar un recurs!
In pricina D (Judecătoria Braşov 2000)
se dezmembrează o proprietate pentru ca terenul de sub nişte
garaje puse de chiriaşi pe
proprietate să fie atribuit chiriaşilor, fără ca să citeze un articol
de lege sau de cod civil în baza căruia
a fost confiscată proprietatea. Sentinţa e menţinută
şi de tribunal, în aceleaşi condiţii, fără citarea
vreunui temei legal!
In dosarul E
(judecătoria Sibiu 2002) nişte deţinători de titluri de
proprietate în baza legii 18/91 cheamă în Justiţie pe proprietarii tabulari pe motiv că
nu-şi pot ei intabula “proprietăţile”. Un notar, un procuror
ameninţă proprietarii tabulari - dacă nu vor ceda o vor
“păţi urât”. Pe un proprietar
tabular chiar îl sperie şi acesta
face o declaraţie că renunţă de bună voie la proprietatea
lui. Instanţa cere probe de 3 ani la rând. Probele nu vin nici de la
deţinătorii de titluri, nici de la comisia municipală de aplicare a legii Braşov şi nici
de la prefectura Braşov! Faptul
acesta nu a spus nimic magistratei care dispune
practic confiscarea proprietăţii, in 2004. Se judecă
apelul şi pricina e trimisă din nou la judecătoria Sibiu. Apare legea 247,
între timp. Se rejudecă cauza şi stupoare, câştigă tot cei
care n-au avut pământ şi
nici acte doveditoare, fie ele
şi măsluite. Deci, în loc să ajungă, eventual, în penal,
ajung proprietari!
In dosarele F (Braşov)
32 la număr familia unui secretar
judeţean de partid cu ginerele securist şi apoi sri-ist, împreuna cu
familia altui securist cu nora judecătoare, de 13 ani nu vor să plece dintr-un imobil
care nu le aparţine. Instanţele nu văd că unii n-au vrut sa
semneze contractul de închiriere propus, că au alte proprietăţi
pe care le închiriază; după
cum nu vede că ceilalţi au firme în locuinţă! După cum
nu văd că şi unii şi alţii şi-au declarat eronat
veniturile, că fac declaraţii false sub jurământ, că nu
şi plătesc datoriile (închipuite chiar de ei) pe perioade mai mari de
3 luni (cât prevede OU40/1999). Samd
Aceste lucruri le-am adus la
cunoştinţa celor îndreptăţiţi – miniştri
(Stănoiu, Diaconescu, Macovei), CSM (Lupascu si urmatorul) etc.
Fără cel mai mic efect, cu excepţia unor scrisori
deopotrivă de idioate şi de stereotipe, prin care eram anunţat
ca nu se pot amestecă în actul de justiţie, ca şi cum le-aş fi cerut să se amestece. Semnalasem erori intenţionate
de procedura sau aberaţii pur şi simplu. Cel mai mare privilegiu
obţinut de la “Instituţii” a fost acela când s-a trimis memoriul meu
hoţului ca acesta să se pronunţe dacă a fost sau nu
hoţie! Cultura
instituţională e integral cea
moştenită de la dictatură, e neschimbata.
Octavian
Capatina, 2005